BISERICA APOSTOLICA MARANATA VERONA
Credem că Dumnezeu schimbă viețile oamenilor în bine prin puterea Cuvântului Său (vezi RM 10.17); și mai credem că o viață trăită păzind și împlinind adevărul Scripturii ne oferă posibilitatea să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, primind putere ca să ne sfințim viețile, crescând în credință și în cunoștință de Dumnezeu.
Domnul se descoperă, omul Îl recunoaște ca Domn și Mântuitor, apoi Îl urmează. Harul, frica de Domnul și dragostea pentru Dumnezeu și pentru ceea ce a făcut El pentru toți ne ajută să rămânem credincioși.
PASTORAL
Prin harul lui Dumnezeu suntem o comunitate creștină în această parte de vest a Veronei. Biserica a luat ființă în anul 1999. O oază de binecuvântare pentru fiecare om care-L caută pe Dumnezeu.
Un loc de popas pentru sufletul trudit și împovărat: veniți la Cristos care va da odihnă sufletelor voastre.
TINERET
Scopul este să dezvoltăm un mediu sensibil din punct de vedere cultural, în care fiecare persoană tânără să poată auzi Evanghelia și să aibă ocazia să crească spiritual.
Metodele trebuie să se schimbe mereu în timp ce mesajul nu se schimbă niciodată.
Marturisirea de credinta
- Noi credem că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu fără greşeală şi singura noastră normă în viaţa de credinţă.
- Noi credem într-un Dumnezeu în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
- Noi credem că Dumnezeu la început a făcut cerurile şi pământul (Gen. 1:1).
- Noi credem că Dumnezeu a creat îngerii.
- Noi credem că Dumnezeu l-a creat pe om din ţărână.
- Noi credem că păcatul a intrat în lume datorită neascultării omului de porunca lui Dumnezeu.
- Noi credem că harul lui Dumnezeu a făcut şi face posibilă mântuirea omului prin jertfa Domnului Isus Hristos.
- Noi credem că mântuirea este condiţionată de credinţă, pocăinţă şi naşterea din nou.
- Noi credem că avem iertarea lui Dumnezeu ca urmare a primirii Domnului Isus Hristos ca Mântuitor.
- Noi credem că îndreptăţirea credinciosului stă în jertfa Domnului Isus Hristos şi se primeşte prin credinţă, de la Dumnezeu, odată cu mântuirea.
- Noi credem că roada credincioşilor izbăviţi de păcat este sfinţirea (Romani 6:22).
- Noi credem în relaţia directă a credinciosului cu Dumnezeu, rugăciunea şi postul fiind două dintre cele mai eficiente modalităţi de apropiere de divinitate.
- Noi credem că botezul în apă, care se acordă persoanelor care cred şi care s-au întors la Dumnezeu, trebuie efectuat printr-o singură cufundare în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt.
- Noi credem în instituirea Cinei Domnului pentru Biserică. Participarea la Cina Domnului constituie o proclamare a morţii Domnului Isus Hristos.
- Noi credem că Domnul Isus a instituit actul spălării picioarelor.
- Noi credem în făgăduinţa botezului cu Duhul Sfânt pentru toţi credincioşii.
- Noi credem că lucrarea Duhului Sfânt se manifestă în cele nouă daruri.
- Noi credem că atât naşterea din nou cât şi botezul cu Duhul Sfânt trebuie să fie urmate de roada Duhului Sfânt.
- Noi credem în vindecările divine.
- Noi credem în existenţa Bisericii lui Dumnezeu fondată de către Domnul Isus Hristos ca organism unitar şi viu.
- Noi credem că preoţia Vechiului Aşezământ a fost înlocuită în Noul Aşezământ prin slujbele spirituale rânduite în Biserică.
- Noi credem că lucrătorii Evangheliei sunt ordinaţi în lucrare prin punerea mâinilor şi rugăciunea făcută de către slujitorii lui Dumnezeu îndreptăţiţi să facă acest lucru (Fapte 6:5-6; 13:2-4; 14:23; Tit 1:5).
- Noi credem că toţi membrii Bisericii lui Dumnezeu au îndatoriri şi drepturi.
- Noi credem că familia, prin căsătorie, este o instituţie divină aşezată de Dumnezeu.
- Noi credem în rânduiala Bisericii cu privire la binecuvântarea copiilor.
- Noi credem că dărnicia este o datorie sfântă pentru fiecare credincios.
- Noi credem în datoria credincioşilor de a urmări simplitatea în îmbrăcăminte.
- Noi credem că duminica este ziua Domnului.
- Noi credem că voia lui Dumnezeu este să fim loiali faţă de stat şi faţă de autorităţile statului.
- Noi credem că suntem datori să-i iubim pe toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau convingere religioasă (Marcu 9:38-39; Filipeni 3:16).
- Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos şi în evenimentele escatologice care vor urma.